Inca de mici eram de nedespartit impreuna de dimineata pana seara-n asfintit cand parintii ne chemau acasa plangeam, fugeam impreuna undeva ne ascundeam, ei ieseau intr-un final si ne cautau disperati, noi ne amuzam,ei erau ingrijorati, ne gaseau intr-un final si ne pedepseau: “nu mai iesi afara maine” asta ne spuneau! asa decurgea fiecare zi,asta eram doar niste copii! mi-aduc aminte uneori ne certam pe jucarii, ne intristam dar ne impacam a doua zi! acum am crescut si tot mai mult ne-am apropiat am realizat ca esti un prieten adevarat niciodata nu ai uitat sa fi langa mine si eu voi fi la fel langa tine! Tu ai fost sigurul care mereu,mereu m-a ajutat, m-a salvat atunci cand am simtit ca lacrimile m-au innecat! au fost momente grele peste care am trecut fara tine,langa mine sigur nu as fi putut in continuare te tin aproape ca la inceput, esti mangaiere fina care mi-a placut! Ce aveam de mult avem si acum dar mai intens o prietenie strasa si-un suflet imes eram copii si legam ceva ce poate nu credeam ca va ajunge departe am trecut prin toate pe zi sau noapte! Oricand putem spune ca ne stim dintotdeauna in momente grele ne-am intins unu altuia mana! Si au fost diverse momente prin care am trecut, diverse sentimente le-am impartasit de la inceput! Si iata-ne acum niste copii avem un vis! Noua ne-am promis ca vom reusi si am scris aceste randuri pentru cei ce sunt,raman sau vor fi prietenii la care tii pana viata se va sfarsi! Stii nu pare sa fie sentimentul de prietenie o siguranta,un refugiu pentru vesnicie! nu e doar armonie ca nu suntem in povesti chiar daca ne mai certam ne impacam in timp ce clipesti! Tu ai fost sigurul care mereu,mereu m-a ajutat, m-a salvat atunci can am simtit ca lacrimile m-au innecat! au fost momente grele peste care am trecut fara tine,langa mine sigur nu as fi putut in continuare te tin aproape ca la inceput, esti mangaiere fina care mi-a placut! Sunt momente in care ai nevoie de-o mangaiere! sunt momente-n care plangi si-ai vrea sa simti placere! e bine sa stii ca e cineva care sa-ti fie mereu aproape! o mana care sa te ridice cand simti ca treci prin diferite etape! Care simti ca te doboara! e bine sa stii ca e cineva care sa face durerea sa nu ma doare te face sa zambesti un prieten scos din file de povesti! ca o carte deschisa pe care poti cu usurita s-o citesti! nu e intamplator un suflet ce iti promite: respect,ajutor prin fapte nu prin cuvinte! Fie cam plans sau ca am zambit mereu am fost de nedespartit! pai eu gandeam ca m-asculta peste tot sa trec ca am reusit! Am fost momente grele peste care am trecut fara tine langa mine sigur nu as fi putut! in continuare te tin aproape ca la inceput! esti mangaiere fïna peste care am trecut! … un pik d avdevar tot are … defapt mai mult …
Postat in Uncategorized | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.
Postat in Noutati lifestyle | Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.
“Ma numesc XXXXXXXXX, am 34 ani, trebuia sa am 39, dar nevasta-mea mi-a mancat 5 ani din viata.
Intelectual de rasa, am liceul inceput si facultatea terminata si un fizic deosebit de atragator.
Obiecte ca : farfurii, linguri, carti efectiv se lipesc de mine, este adevarat, asta si pentru ca ma spal destul de rar.
Nu-mi este frica de munca, dorm langa ea si sunt o persoana foarte comunicativa, cand vorbesc de la telefonul firmei.
Am o experienta semnificativa in vanzari, de mic copil obisnuiam sa vand lucrurile parintilor din casa, sunt o fire foarte dinamica, dar dupa orele de program; pana acum nu am avut antecedente penale si sper ca pana ma voi angaja la firma d-vs nici sa nu am.
Autodidact in marketing, sunt un fin observator al oricarei investitii, eliminand din start orice fel de cheltuieli colaterale sau fara rezultate.
Spre exemplu, eu am mai trimis o scrisoare de intentie + CV si firmei XYZ din Constanta.
Daca ra spunsul dvs este pozitiv si ma angajati, inseamna ca automat banii pe care i-am investit pentru a trimite faxul la Constanta i-am pierdut si asta se intampla acum doi ani, cand leul era mai puternic. Nu mai vorbesc de faptul ca iata, eu am terminat scrisoarea, iar dvs. nu m-ati chemat pentru interviu. Mie aceste lucruri imi dau de gandit si nu pot sa nu sesizez anumite tertipuri la care dvs. apelati; va folositi de massmedia ( dati anunturi prin ziare ), este clar un atac la adresa mea.
In primul rand nici nu ma cunoasteti si in al doilea rand nici nu sunt obligat sa ma angajez la firma dvs. In speranta ca v-am facut sa zambiti putin ( lucru care in procesul de vanzare reprezinta un atuu important), daca vreti sa va las fara clienti, n-aveti decat sa ma angajati!
Ma puteti suna la XXXXX…
PS. M-ar interesa daca se poate sa imi dati concediul de odihna la inceput.”
Postat in Povesti | 2 Comentarii »
A fost odata o pasare.
Impodobita cu o pereche de aripi desavarsite si pene stralucitoare, colorate si minunate, in sfarsit, o vietate creata ca sa zboare libera si sloboda in cer, sa-i bucure pe cei care o zaresc.
Intr-o zi , o femeie vazu pasarea si se indragosti de ea.
Ii urmari zborul cu gura cascata de uimire,cu inima batandu-i de emotie.
Se indemna sa zboare impreuna cu ea si amandoua calatorira prin cer intr-o armonie desavarsita. Ea admira , venera, proslavea pasarea.
Dar ii veni atunci un gand: poate ca pasarea voia sa cunoasca cine stie ce munti indepartati. Si femeia se simti infricosata. Infricosata ca nu va mai simti niciodata acelasi lucru pentru alta pasare. Si se simti invidioasa,invidioasa pe capacitatea de zbor a pasarii. Si se simti singura. Si cugeta:’’ am sa instalez o capcana.Data viitoare cand va veni pasarea ,ea nu va mai pleca.’
Pasarea ,indragostita si ea reveni a doua zi cazu in capcana si fu inchisa in colivie.Si ea privea zilnic pasarea.Avea la dispozitie obiectul pasiunii sale si-l arata prietenelor ei care comentau :’’dar tu esti cineva care are totul’’.
Intre timp incepuse sa se produca o ciudata transformare:cum avea pasarea la dispozitie si nu mai era nevoita sa o cucereasca,isi pierduse interesul pentru ea.
Pasarea ,nemaiputind sa-si dea glas sensului vietii sale incepu sa slabeasca,pierzandu-si stralucirea ,se uriti si femeia nu-i mai dadea nici o atentie,multumindu-se doar sa o hraneasca si sa-i curete colivia.
Intr-o buna zi,pasarea isi dadu duhul.
Femeia fu cuprinsa de o adinca tristete si-si ducea zilele cu gandul la ea.Nu-si amintea insa de colivie isi aducea aminte doar de ziua cand o vazuse pentru prima oara zburand multumita printre nori.
Daca s-ar fi observat pe sie insasi ,ar fi descoperit ca ceea ce o emotiona atat de mult la pasarea aceea era libertatea ei ,energia aripilor ei in miscare nu trupul ei fizic.
Fara pasare si viata ei isi pierdu sensul si moartea veni sa-I bata la usa.
-De ce ai venit? O intreba ea pe moarte.
-Pentru ca tu sa poti zbura iarasi cu pasarea pe cer,raspunse moartea.Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se intoarca nestinjenita ,ai fi iubit-o si admirat-o si mai mult,acum insa ai nevoie de mine ca sa o reintilnesti.
[ Femeia isi dadu seama cat de mult gresise ca ii furase libertatea. Si ca frumusetea si laudele lumii se risipesc in vant. Dar acum era prea tarziu, chiar si pntru regrete... Pentru ca acum nu mai avea nimic.. ]
Postat in Povesti | Etichetat iubire, libertate, moarte, pasare | 2 Comentarii »
Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer.Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui.Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele.Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.
Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca.Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic.Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat.Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic.Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.
Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el.Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata.Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge.Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic.Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile.Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.
Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale.Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei.Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului.
Baiatul a crescut si mai mult.A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale.Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza.Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri.Avea ambitiile lui.Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni? De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac.Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: - Vino, vino. Te astept. Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. – Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?.
Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: – Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine?.Baiatul i-a raspuns: - Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad??Eu imi doresc bani. Egoul este intotdeauna motivat: -Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine?As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit.Altminteri, nu vad de ce as face-o??.Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.Uimit, copacul i-a spus baiatului:-Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva?Iti ofer tot ceea ce am?. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea.Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.-Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace.Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari.Nu, noi nu avem nevoie de bani?.Baiatul i-a spus: -Atunci, de ce sa vin la tine?Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani.Am nevoie de bani.Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.
Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: -Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani.Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte.In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit.Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita.Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire. Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa.Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.
Baiatul nu s-a mai intors multa vreme.Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani.A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii. Copacul era trist.Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul.Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura.Cam la fel tanjea si copacul nostru.Intreaga sa fiinta era in agonie.
Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.Acesta i-a spus:- Vino la mine.Vino si imbratiseaza-ma.Barbatul i-a raspuns: -Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte.Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.Copacul a insistat:-Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine.Barbatul i-a raspuns:-Termina cu flecareala asta stupida!Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?Copacul a exclamat:?-O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa?.Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura.Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.-Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor.Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului.Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit.Iubirea nu stie decat sa daruiasca.Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.
Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire.Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului.Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet.Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare:Vino, vino, iubitul meu?
Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac.Acesta l-a intrebat:-Ce mai pot face pentru tine?Ai venit dupa foarte, foarte mult timp?. Batranul i-a raspuns: Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca.Fericit, copacul i-a spus: -Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el.As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani.Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede.Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta.Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit.A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit.Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata.Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.
Odata, m-am asezat langa ciot.Acesta mi-a soptit: -Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors.Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit.Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata.O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el!Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el.Atunci as muri linistit.Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj?
Postat in Povesti | Etichetat egou, iubire | 3 Comentarii »
